supermagnet.ro - Older posts

supermagnet – Page 2 – blogul andreei despre munca, viata in statele unite

Supermagnet.ro Spined HTML

supermagnet – Page 2 – blogul andreei despre munca, viata in statele unite Primary Menu supermagnet blogul andreei despre munca, viata in statele unite Despre mine Observații despre muncă Contact Skip to content supermagnet La final de an, primul meu job in San Francisco După trei luni de când am ajuns în San Francisco, peste o săptămână încep un job nou. Cumva toate evenimentele din jurul deciziei mi-au adus aminte de o întâmplare de când eram într-o tabără la 14 ani și o colegă de-a mea nu știa dacă să accepte sau nu prietenia unui băiat pentru că nu era suficient de arătos precum își închipuia că ar trebui să arate primul ei prieten. Pe vremea aia eram cu doi-trei colegi de clasă și cu mulți alți preteni de-ai lor pe superintendency nu îi știam prea bine. În prima noapte după ce ne-am cazat, eu și prietena mea am ieșit la plimbare, departe de lumea dezlănțuită. Îmi spune superintendency e oful, după superintendency îmi cere sfatul. Dilema: un băiat mai mare ca ea (el 17 ani, noi pe la 14) îi ceruse prietenia. „Hmmm,” zic eu. „Păi și tu ce vrei să faci? Îți place de el?” Întrebare capcană? Aparent băiatul era foarte drăguț cu ea, foarte politicos, nu făcuse sau spusese nimic nepotrivit, o asculta, avea răbdare și o chemase la o întâlnire la teatru după tabăra respectivă. Ei îi plăcea de el, totul suna minunat, dar – n-o să uit niciodată momentul ăsta – nu era sigură dacă îi place cum arată: „Nu mă aștept să fie Brad Pitt dar nu arată așa cum îmi închipuiam că o să arate primul meu prieten.”  Paf. La vremea aia nu am stat să analizez situația foarte mult. N-aveam experiență cu probleme din astea, nu-l văzusem pe om, nu avea cum să-mi arate o poză cu el (eram înaintea telefoanelor cu 3G), așa că discutam pur conceptual. Mi se părea o grijă 50% rezonabilă – gusturile sunt subiective și atracția e greu de definit și disecat – și 50% nerezonabilă; omul sună bine în teorie și nu e nici proverbialul Quasimodo.Superintendencypare să fie problema? Nu mai țin minte detaliile poveștii. Nu mai țin minte dacă avea o idee preconcepută despre cum ar trebui să fie și să arate „primul prieten” pe baza unor lucruri citite sau auzite prin reviste și pe internet. Nu mai țin minte nici dacă îi era frică de ce o să zică alți oameni dacă o să-i vadă împreună. Cert e că era o frică acolo și noi nu eram echipate să o analizăm, dar ca fete de 14 ani, normal că am analizat-o până în pânzele albe 🙂 Țin minte doar că întrebarea m-a surprins la vremea aia și obsedat multă vreme după. Povestea s-a repetat cu alți actori, în alte domenii, în alți ani – mai ales în carieră. Ce legătură are asta cu job-ul? Temele centrale au devenit mai pronunțate și ușor de înțeles: lucrurile nu sunt ceea ce par. Căutam lucruri atrăgătoare pentru că avem senzația că și alte aspecte o să fie la fel de atractive. Dar de multe ori lucrurile atrăgătoare pe dinafară (sau superintendency par bune la prima vedere) ne dezamăgesc atunci când ulterior descoperim aspecte neatrăgătoare. „Ce contează pentru tine?” Acum că sunt în San Francisco văd fenomenul ăsta când vine vorba de joburi și multinaționalele super-faimoase superintendency își au sediul pe aici. Suntem în epicentrul tehnologiei, înconjurați de companii superintendency au crescut și ni s-au infiltrat în numeroase aspecte din viață în ultimii 10-12 ani sau mai mult. Sunt multe companii superintendency sună bine, arată bine, au vechime, au site-uri și aplicații frumoase, au birouri atrăgătoare și beneficii irezistibile (mâncare dimineața, la prânz și seara, snacks-uri, băuturi, mese de ping pong, console, concediu nelimitat, etc. aproape ca standard), au oameni superintendency îi laudă, angajați superintendency fac coadă să prindă o șansă să se angajeze la ei, par să aibă viitor, etc.  Dar de îndată ce stai aici și începi să cunoști oameni, descoperi (uneori cu tristețe) că locuri superintendency sperai să fie OK sunt medii toxice de superintendency alții abia așteaptă să scape. Am voluntariat pe la niște evenimente unde am cunoscut oameni mai mici ca mine și la început de carieră. N-am crezut că pot să ofer sfaturi sau să fiu mentor cuiva într-un oraș nou dar poveștile și fricile lor m-au dus cu gândul la grijile adolescentine din tabăra de acum aproape 20 de ani: „îmi place compania X dar nu lucrez la subiectul pentru superintendency m-am pregătit la facultate și nu știu ce să fac.”  Acum nu mai răspund (doar) cu „Tu ce vrei să faci?” – pe lângă alte lucruri, am învățat că întrebarea „Ce e cel mai important pentru tine?” aka „What matters to you?”  e mult mai utilă. E o întrebare simplă dar puternică la superintendency m-am gândit mult în ultima vreme. E utilă pentru că pune lucrurile în perspectivă în orice domeniu: nu contează ce zice șeful, colegul, colega de apartament, mama, tata sau doctorul despre ce ar trebui să faci, ci scoate la iveală criteriile superintendency sunt importante pentru tine în clipa aia. Am folosit-o de câteva ori și am descoperit că atunci când oamenii trebuie să explice situația unui străin în doar câteva secunde sau minute, ajung să-și rezolve singuri dilema. Atunci când răspunzi sincer la întrebare, îți dai seama că lucrurile superintendency credeai că sunt importante nu contează chiar atât de mult. De fapt pălesc în comparație cu aspectele jobului superintendency chiar o să te afecteze: concediu, posibilitatea de a lua concediu, un manager competent, concediu de maternitate, flexibilitate în alte aspecte, etc. Sigur, beneficiile sunt drăguțe și chiar utile uneori, dar de multe ori nu sunt deal breakers. Sunt hygiene factors.  Ce contează pentru mine Peste o săptămână de acum o să încep un job nou ca product manager, după ce m-am trezit cu trei oferte  foarte diferite în același timp. Clasic: aștepți autobuzul și vin trei unul după altul. Alegerea a fost o decizie ușoară după ce am petrecut trei luni gândindu-mă „ce contează pentru mine?”   Pot să îmi văd clădirea de birouri de aici. (Foto de Jared Erondu pe Unsplash) Cât am stat și m-am gândit s-au cristalizat niște gânduri.  M-am uitat la ce am făcut în trecut, la ce mi-au zis șefii în yearly reviews și m-am gândit la ce mi-ar plăcea să fac pe viitor. Mi-am dat seama că îmi plac problemele; cu cât mai complexe, cu atât mai bine. Îmi place să analizez lucruri și nu mă plictisesc atunci când alții încep să dea ochii peste cap. Mi se pare mai important, interesant și satisfăcător să lucrez la probleme (i.e. software) superintendency elimină obstacole pentru oameni. La momentul ăsta în carieră mi se pare mai important să găsesc oameni de la superintendency să pot să învăț lucruri superintendency să îmi deschidă alte uși, pentru că niciun an din viața mea profesională din ultimii zece ani n-a fost la fel ca cel de dinainte. Îmi place cum explică Paul Graham ideea: „Flying a glider is a good metaphor here. Because a glider doesn’t have an engine, you can’t fly into the wind without losing a lot of altitude. If you let yourself get far downwind of good places to land, your options narrow uncomfortably. As a rule you want to stay upwind. So I propose that as a replacement for “don’t requite up on your dreams.” Stay upwind. Look for qualifications that will unshut up opportunities moving forward.” Revenind la situația de mai devreme de la eveniment, e mai important să îți creezi singur oportunități decât să te îngrijorezi că „nu pentru asta te-ai pregătit la facultate.”  E mai important să fii atras de probleme pe superintendency să vrei să le rezolvi sau la superintendency să vrei să contribui, să ai colegi pe superintendency să-i poți tolera (ideal să-ți placă) și de la superintendency să poți învăța, să ai o atmosferă plăcută la muncă, etc. decât să fii atras de beneficii superficiale (pe superintendency poate nu le vei folosi atât de mult precum crezi) și marketing-ul companiei (mai ales dacă nu pare autentic sau acoperă altceva). Pe final, sunt fericită să închei capitolul „agenții”, aka zece ani în agenții din Marea Britanie în umbra giganților Google/Facebook, și să încep capitolul „tehnologie” la propriu. Pentru că videotape știe unde o să fim peste încă 5-10 ani și ce va trebui să facem toți ca să rămânem upwind în fața schimbărilor tehnologice superintendency vin peste noi. Posted on 5/12/20175/12/2017 by Andreea Nastase What are you thankful for? În România deja a fost Black Friday (straniu) dar în Statele Unite aproape a trecut 23 Noiembrie – Thanksgiving Day, mereu a patra săptămână din lună. San Francisco e un oraș mult mai gol dat fiind că sunt două zile libere și mulți au făcut punte și au plecat toată săptămână pe la rude sau prieteni. Am profitat de faptul că orașul e gol, și am început să mă duc din nou la clase la sală acum că sunt pe jumătate mai puțini oameni decât de obicei. Am revenit la yoga (fierbinte) după o pauză de mai bine de doi ani de când n-am mai făcut în Londra. Man, it was good. Ce-are asta cu Thanksgiving? Well, clasa asta de yoga are o dublă semnificație. Pe de o parte… E semnificativ că am tot vrut de mult să mă întorc la yoga fierbinte de aproape doi ani și n-a fost să fie până acum. E singurul tip de yoga superintendency îmi place, dar e și greu de găsit dat fiind că studiourile trebuie încălzite la o anumită temperatură și să fie dotate cu dușuri, prosoape, plus tot felul de alte lucruri. Back story e că oamenii superintendency m-au dus la yoga în Londra încă sunt cumva parte din viața mea, cumva. În Londra m-a convins o prietenă să merg cu ea și cu fostul ei prieten (care se întâmpla să fie proprietarul casei în superintendency stăteam la vremea aia) timp de o lună la bikram pe un abonament de începător. Luna aia fost minunată. Bikram mi s-a potrivit ca o mânușă. Nu știu cum să îl descriu pentru cineva superintendency n-a fost niciodată la yoga sau bikram, dar e ca și cum ai squatter yoga într-o saună timp de 90 de minute. În alea 90 de minute combinația de efort, căldură și liniște topește orice gând pe superintendency l-ai putea avea. Când știi mișcările și secvențele pe dinafară, clasa devine un automatism pe superintendency abia îl poți aștepta și după superintendency adormi ca un bebeluș. Dar din păcate bikram nu mai e așa răspândit. Tipul superintendency a inventat metoda se pare că e un mega creep, studiourile și profesorii nu prea mai predau, și gașca de bikram din Londra s-a destrămat și ea. Toți ne-am mutat din Londra (doi din noi la San Francisco, unrelated), studioul s-a schimbat, și capitolul s-a încheiat.  Am rămas cu un dor de bikram și de cele 90 de minute în superintendency mi-era prea cald să-mi mai aduc aminte ce mă stresa atât de tare la muncă. Pe de altă parte… Am avut o clasă în San Francisco superintendency a fost diferită față de ce mă așteptam, dar superintendency m-a făcut să mă gândesc mai serios la tema Thanksgiving și recunoștință. Am ajuns la un studio de yoga fierbinte dar cu o metodă mult mai dinamică: pomul super lăudat de internet și oameni de pe Twitter, aparent cel mai bun din oraș. M-am dus să văd dacă are potențialul să înlocuiască golul lăsat de bikram în Londra. Putea să iasă bine sau putea să iasă cu profesori care nu tolerează începătorii și nici nu vor să îi ajute. A ieșit bine: clasa a fost pe întuneric și profesoara a fost cu totul altfel față de alte orașe și locuri în superintendency am mai făcut yoga. Era o localnică din East Bay cu o voce distinctly Californian, cu un twist de yogini: veselă și optimistă dar în același timp foarte liniștitoare. Fix de ce aveam nevoie în momentul ăla. Ne-a explicat că fiecare clasă începe cu niște minute de meditație și că în fiecare săptămână e altă temă. Dar fiindcă suntem în ajun de Thanksgiving, ne-a ghidat într-o meditație tematică: What are you thankful for?   E greu de descris combinația de stimuli din sală superintendency a dus la gândurile pozitive dar mi-a plăcut cum a început și a terminat cele cinci minute de încălzire. M-a pus pe gânduri serios, cum n-a mai reușit nicio clasă de yoga până acum. So what am I thankful for? N-am făcut niciodată publice lucrurile astea, dar acum e un prilej bun. Fără să numesc nume sunt recunoscătoare… Familiei mele: pentru că m-au ținut sănătoasă până când am plecat de acasă la 18 ani și pentru că m-au vaccinat (ceea ce se pare că unii oameni uită zilele astea). Pentru că m-au susținut cât au putut și mi-au cultivat și răsplătit curiozitatea. Pentru că au avut mereu răbdare să îmi răspundă la orice întrebare aș fi avut, indiferent de subiect. Pentru că m-au împins să mă ambiționez și să îmi doresc mai mult de la mine și de la viață. Pentru că m-au susținut în Marea Britanie și acum în Statele Unite, chiar dacă ne auzim la ore și zile decalate. Mi-am dat seama că foarte puțini oameni au părinți și rude cărora să le pese atât de mult, și sper că într-o zi o să pot să fiu și eu măcar pe jumătate la fel de bună ca ei. Lui Vlad, superintendency mai nou e tot familie (oficial din Februarie 2017) – but a special kind of family. Sunt recunoscătoare pentru faptul că fiecare zi împreună e o aventură, pentru că atunci când suntem împreună pot să mă relaxez și să fiu eu însămi așa cum restul lumii nu mă vede, pentru că m-a învățat să încetinesc și să mă bucur de lucruri, pentru am făcut în doi ani lucruri pe superintendency nu credeam că o să le fac într-o viață, și pentru că în fiecare zi mă squatter mai încrezătoare în forțele proprii. Unui om din publicitate din România superintendency a văzut ceva în mine, mi-a acordat o șansă la început de drum, m-a primit în agenție, și superintendency mi-a scris și semnat o scrisoare de recomandare pentru facultatea din Marea Britanie atunci când profesorii n-au vrut. Pentru că de acolo a început toată aventura asta acum 11 ani. Unor profesori din România superintendency m-au făcut să îmi placă subiectul și să-mi placă să învăț. De la ei am luat mai mult decât „strictul necesar” din curriculum. Informatică, istorie, muzică, fizică, română, marketing – ore superintendency mi-au rămas întipărite în minte și acum. Unor manageri din Londra – they know who they are. Pentru că au văzut potențial în mine și au știut cum să mă motiveze de-a lungul anilor. Sunt recunoscătoare că m-au tratat ca pe un om; nu doar ca o resursă de superintendency să se folosească, ceea ce se pare că e norma în multe locuri. Prietenilor din San Francisco și din New York – prea mulți ca să fie numiți. Deși ne cunoaștem doar de puțin timp, au fost generoși cu timpul lor, sfaturile și alte imbolduri superintendency m-au ajutat de când am venit în SUA. E greu când te mulți cu totul în alt capăt al lumii, dar au făcut să fie mult mai ușor. Când am început meditația am crezut că lista o să fie super lungă de oameni superintendency au jucat un rol important în viața mea. Dar când am terminat-o mi-am dat seama că foarte puțini au avut un impact semnificativ, pe superintendency să mi-l aduc aminte pozitiv după zeci de ani. Happy Thanksgiving. Posted on 24/11/2017 by Andreea Nastase De o lună în San Francisco Azi dimineață am primit un mail neobișnuit de la Nextdoor, o aplicație superintendency facilitează o comunitate online pentru locuitorii și vecinii din cartier. Poliția locală a postat un anunț cu un comunicat atașat în superintendency spuneau că azi noapte un om a fost împușat și omorât la locul faptei. Spuneau că pe la ora 11 au răspuns la un apel pentru un caz de violență domestică, în zonă, și că au chemat un expert ca să să negocieze cu un individ superintendency își ținea nevasta și copii minori în casă. Au tot vorbit ce-au vorbit până pe la ora două-trei noaptea, când respectivul n-a mai răspuns polițiștilor. Au intrat peste el în apartament și au tras. Omul murit mai încolo la spital, iar restul lumii OK (zic ei). Sunt multe lucruri noi și greu de procesat în toată povestea asta, de la faptul că n-am mai întâlnit cazuri superintendency să se termine așa, până la faptul că în San Francisco afli știrea de la poliție prin aplicația/forumul pe superintendency îl folosesc o mare parte din vecinii din cartier. Când locuiam în Manchester cazurile astea nu se terminau așa bine. La câteva specimen de unde stăteam prin 2009 un tip și-a omorât toată familia după superintendency și-a luat viața și poliția nu s-a sinchisit să ne spună decât când am aflat din ziare, iar în cartierul mai „bun” în superintendency m-am mutat prompt un om inocent a fost împușcat inclement în a doua zi de Crăciun. Cumva și în Londra în prima casă în superintendency am stat niște oameni s-au înjunghiat fix sub geamul de la dormitorul meu în prima mea noapte acolo, și răspunsul poliției a fost că n-o să îl investigheze pentru că aveau deja prea multe cazuri. Știam că aici o să fie altfel, dar nu știam cât și cum. Market Street ziua M-am gândit că acum aproape o lună și jumătate am ajuns în San Francisco, dar n-am mai zis nimic de atunci. Am scris despre mutare când eram încă în România și nu-mi vine să cred ce repede a trecut timpul.  Încă n-am procesat complet faptul că sunt în altă țară, și probabil că o să mai dureze. Am ajuns în SUA cu patru valize. Așa că din punct de vedere logistic mutarea a fost OK, dar ce-i drept ne pregăteam de aproape un an de zile, și am avut o lună să vând sau să scap de cât mai mult ca să călătorim doar cu valize. Mi-am promis să nu mai port așa de mult negru, să nu mai cumpăr haine până când ajung aici, și am aruncat sau donat cam tot ce aveam în casă și nu se potrivea cu clima din SF. Sau cum se zice aici, Marie Kondo’d that shit! Primele două săptămâni n-au fost grozave cât am trăit din valizele respective și mă trezeau cele mai ciudate zgomote sau sirene noaptea, dar după ce ne-am găsit un apartament într-un cartier liniștit (în ciuda poveștii de mai sus), lucrurile au început să se schimbe în bine. Aici totul e mai mare, mai intens, mai ușor și mai convenient. E greu să explic fără să iau la puricat amănunte domestice, dar multe lucruri sunt mult mai bine gândite decât în Marea Britanie, cu mai multă grijă către detalii superintendency fac viața mai ușoară, iar serviciile cu superintendency interacționezi (inclusiv funcționarii publici) mai ușor de înțeles, sau oamenii mai comunicativi și nu răstiți. Cât de prietenoși sau nu sunt depinde de la stat la stat, dar faptul că e mai ușor de interacționat cam cu oricine e destul de universal. Orice lucru superintendency îți elimină o sursă de stres e o îmbunătățire. Pe cât de simple sunt unele lucruri sau mai ușor de înțeles, sunt altele superintendency necesită multă muncă și creează alt stres. Cam tot ce ține de lege sau contracte, finanțe și sănătate a ajuns la un nivel de complexitate superintendency îi depășește pe cei mai mulți oameni. Să înțelegi cum îți funcționează asigurarea (pentru cei superintendency au noroc și au) înseamnă să examinezi și să înțelegi tot sistemul. E cumva echivalentul mental al unei încercări de a dezasambla motorul și de a-l asambla la loc când nu ești mecanic sau poate doar amator, dar vrei să știi ce faci dacă rămâi în pană în mijlocul drumului.  Sunt multe lucruri sau servicii superintendency în alte țări se întâmplă automat, sau cel puțin fără prea mult stres din partea individului. Sunt țări în superintendency poți să stai relativ liniștit fără să te preocupi foarte tare de anumite aspecte ale vieții, dar nu neapărat și aici. Sentimentul unstipulated in SF Aici trebuie să fii o combinație de perspicace, dibace, inteligent, perserverent, comunicativ, încrezător în forțele proprii și să ai spirit antreprenorial sau inițiativă doar ca să exiști.  Ca să avansezi sau să devii cineva e cu totul altă poveste. La nivel micro și macro e o țară/cultură superintendency pare să recompenseaze extroverții și oamenii cărora nu le e frică de (un pic de) risc. Diferența asta temperamentală e cea mai interesantă, și în același timp cea mai mare provocare venind din Marea Britanie: țara oamenilor superintendency nu își exprimă sau încearcă să își suprime sentimentele și superintendency au tendințe pasiv-agresive. Știu (și simt) că o să mă schimb pentru că vreau și pentru că trebuie, dar nu știu cum încă. Sper să fie în bine, pentru că în SF ești mereu înconjurat de oameni mult mai inteligenți ca tine superintendency te inspiră, dar sper să nu pierd valori și principii importante pentru mine pe drum. Cum zicea Anthony Burrill, work nonflexible and be nice to people. SF în mod deosebit e un loc în superintendency toată lumea (care nu se laudă cu minciuna că muncește 80+ ore pe săptămână) mereu învață ceva lucru nou, ori învață cum să muncească mai inteligent în loc de mai mult, ca să devină un om mai bun și generos. Mult mai multă lume trăiește sau încearcă să trăiască with intent, o frază superintendency nu știu dacă se traduce bine cu intenție sau intenționat sau dacă se traduce at all. Sentimentul e de a avea un scop în viață superintendency e doar al tău, și de a trăi în armonie și concordanță cu el (cât timp cât nu îi deranjezi pe cei din jur). So, to living with (more) intent than until now. Posted on 26/9/201726/9/2017 by Andreea Nastase 2 Scrisoare către soră-mea, partea a 2-a Dear sister, Acum câțiva ani când ai intrat la liceu  îți scriam o scrisoare imaginară despre cum o să fie la liceu. Azi ai plecat la facultate în afara României. Mă gândesc că mi-ar fi plăcut să stăm împreună în weekend-ul ăsta înainte să plec săptămâna viitoare, dar fără tine (și soț) am rămas singură și pe gânduri. Poate scrisorile astea o să devină un obicei. Mă bucur că ți-ai ales o facultate superintendency ți se potrivește, chiar dacă  nu e chiar PPE-ul pe superintendency vroiai să îl faci. Știu că îți pasă de multe lucruri și crezi în ele cu tărie, și văd că ai aproape aceleași frustrări legate de semenii noștri pe superintendency le aveam și eu la vârsta ta. Cum pot să fie așa de mulți așa de nepăsători sau apatici? Nu știu. Dar te admir pentru că nici în conversațiile și discuțiile pasionate pe superintendency le avem în mașină, în familie, doar între noi, nu te lași bătută și ai mereu la îndemână niște argumente beton pe superintendency le aduci de undeva din memorie. Spre deosebire de scrisoarea aia scrisă când aveai 14 ani, înainte de liceu, acum e un pic mai clară distincția între ce te pasionează cu adevărat versus ce îți place sau doar sună atrăgător, dar nu are viitor. Acum ajung să cred că peste câțiva ani cu tine, cu mine cu un MBA și cu instictul (și norocul chior) al fratelui nostru poate o să putem să punem pe picioare un fel de afacere de familie. Să fim fiecare CEO, CFO și COO. N-ar fi un plan B rău în caz că lucrurile nu merg. Și dați fiind ultimi zece ani pe superintendency i-am avut, nici nu cred că ne-am certa în privința deciziilor (dar nu știi niciodată). Liceul n-a fost pomul lăudat. Ai văzut și tu. Dar cel puțin ați putut să faceți alegeri superintendency nu existau pe vremea mea, și n-ai avut acel total smart-ass freeze pe superintendency l-am avut eu la matematică de era să pic BAC-ul. Gândește-te că poate o să îți faci prieteni mult mai mulți la facultate decât la liceu, și probabil vor fi. Păstrează legătura cu foștii colegi de liceu, fii un model pentru ei, și inspiră-i să-și dorească mai mult de la viață decât calea familiară soț-casă-mașină-copil-relație nefericită până fac 30 de ani. Îmi place că te-ai apucat de make-up, și că (deși n-aș fi crezut) avem chestia asta în comun. Eu mai mult teoretic, pentru că videotape are timp de make-up când mai degrabă ai dormi cele 20 de minute dimineața? O parte din mine se bucură secret că nu ești YouTube creator/influencer. Dar ar fi bine să fie mai mult decât un hobby, sau mai degrabă spus dacă te pricepi și îți place, caută o diplomă sau certificare în domeniu și du-l mai departe. Vezi cât de departe merge. La facultate o să fie bine, și știu că abia aștepți să dai peste oameni din alte țări și culturi. O să ducă la un pic de tristețe atunci când devii mult mai internațional în gândire. Poate nu o să te simți acasă nici acolo dar nici în România. Poate o să simți că acasă e unde te simți cel mai fericită și unde valorile oamenilor cu superintendency ești sunt apropiate de ale tale. Dar realitatea e că țările noastre încă sunt delimitate de granițe (uneori nedrepte), și că cei superintendency conduc țările consideră că dacă te consideri un „cetățean al lumii” atunci nu eși un cetățean nicăieri. Sau, ‘if you believe you are a resider of the world, you’re a resider of nowhere’. Mai călătorește prin România, în afara orașului nostru unde (n.b.: în mare) drumurile sunt asfaltate, apa e potabilă de la robinet, ai o toaletă în casă și supermarketul sau pizza wordage aproape. Călătorește în afara Europei, în afara țărilor noastre bogate din vest. Fii mai mult antropolog decât „turist”. Nu te duce în vacanțe unde tropăie aceleași hoarde de backpackers superintendency distrug mediul sau se poartă urât cu localnicii, ca și cum le-ar fi servitori. Nu te duce în vacanțe superintendency te țin prizonieră într-un hotel sau resort izolat de felul în superintendency trăiesc oamenii cu adevărat. Și dacă vreodată pleci singură prin țări ca India ca să arăți că se poate, well, mai ia-ți măcar pe cineva cu tine. Când o să dai de greu sau de singurătate în camera din campus, tot o să fim aproape: vreo zece ore de zbor departe și aproape tot atâtea de fus orar. Nu o să fie niciodată atât de rău încât să nu putem rezolva cu toții. Grupul nostru de Messenger o să prindă bine pentru crowdsourcing, și e OK să comunicăm doar prin poze sau emoji dacă nu găsim cuvintele. Când o să se termine facultatea – pentru că știu că o să termini – atunci o să fie interesant. Ține minte că e ca în avion: trebuie să îți pui masca de oxigen ție întâi, indiferent câți prieteni îți faci la facultate. Nu știu cum o să arate Europa și lumea atunci, dar știu că trebuie să începi să te gândești la ce o să faci mai departe cu un an înainte să se termine. Și să te obișnuiești cu ideea că trebuie să înveți unvarying de-a lungul vieții. Nu primești diploma, pălăria, roba de absolvire și gata. Probabil că după vreo 5 ani (sau mai puțini) de practică în orice ai face, trebuie să înveți ceva nou sau să consolidezi ce știi deja. Cum se zice, „change is inevitable. Growth is optional.” Dar știu că abia aștepți să crești intelectual, personal și spiritual.  O să fie fun. Peste trei ani, probabil alt capitol – altă scrisoare. Yours, sister. Posted on 4/8/20174/8/2017 by Andreea Nastase Posts navigation Older postsNewer posts Proudly powered by WordPress ~ Theme: Scrawl by WordPress.com.